Home > Uncategorized > Cazul ”Gălbenuș”

Cazul ”Gălbenuș”

Frecventez ”Gălbenuș”-ul de mai mult de un an. Este un local simplu, pe care l-am putea numi o ”cantină luxoasă”. ”Cantină” pentru mesele, scaunele, dușumeaua, tacâmurile și felurile de mâncare ”home-made” servite, ”luxoasă” datorită prețurilor, care pentru așa simplitate ar fi putut fi mai mici. Am început să trec pe la ”Gălbenuș”-ul de la Casa Presei după ce am început să acord o atenție mai serioasă voluntariatului, altfel zis, după ce am început să activez într-un ONG. Voluntarilor le place localul – simplu și accesibil mai tuturor, în care lumea n-o să se uite cum ești îmbrăcat, de la care brand, ce tocuri porți azi și cum ești machiată. Pe lângă a fi un loc pentru întâlnirile tinerilor, poate fi luat și drept o ospătărie pentru adulții ”cultivați” – profesori, ziariști, actori, etc.

Nu am avut nicio plângere până acum față de serviciile ”Gălbenuș”-ului. Mâncarea era proaspătă mai întotdeauna, iar dacă nu – era suficient ”însuflețită”, ”împrospătată”. Tacâmurile – curate, uneori crăpate pe la margini, dar și de ocolit se poate. Vânzătoarele te salutau și te serveau pe românește (unul dintre cele mai plăcute lucruri în localuri, peste care cu greu dai) și cu amabilitate. Toate acestea îți creau o senzație că te afli într-un mediu civilizat, în care lumea se respectă, poporul tău e unul cult și prietenos. Pe scurt, o atmosferă plăcută, caldă, familiară. Până când…

În perioada 12-13 octombrie, conform ”Unimedia”, în urma unor controale, cafeneaua ”Gălbenuș” a fost închisă de către CCCEC. Motivul este crezut a fi neeliberarea bonurilor de casă. Este adevărat; atât eu, cât și prietenii mei, am observat și obișnuiam să atragem atenția vânzătoarelor în această privință. Însă, cum stăteau în rând alți flămânzi, cel mai adesea cedam și nu mai ceream bonul. A venit timpul și au închis ”Gălbenuș”-ul. Asta am aflat-o de la o postare a știrii de pe UniMedia pe wall-ul profilului de Facebook de către o prietenă, împreună cu care obișnuiam să mergem la ”Gălbenuș” pentru o anumită prăjitură. Vestea a atras atenția multora – unii se bucurau că, în sfârșit, le-au venit de cap și ”ăstora”, pe când alții regretau că nu vor mai avea mâncare ”proaspătă”, ”home-made” și ”accesibilă”, sau WC în centrul orașului ”gratis” (am citat pe un prieten care a comentat la știre). Cert e că fiecare a avut un cuvânt de spus și nu a rămas indiferent față de știre.

Imediat după cazul cu CCCEC, la ”Gălbenuș” au început a se elibera și bonuri de casă, lucru care îmi ridica și mai mult respectul față de acest local. Săptămâna aceasta, ca de obicei, am trecut Luni seara pe la Gălbenuș să mă văd cu niște prieteni. Am comandat tot ca de obicei, ceai negru și prăjitura preferată. M-a mirat faptul că vânzătoarea mi-a zis ”14 lei” în loc de ”15 lei” așa cum plăteam înainte de a fi închis localul. Mi s-a părut nostim, dar am constatat fericită că ”și-au învățat lecția”. Marți seara, trec iarăși pe acolo și comand același lucru – ceaiul și prăjitura obișnuită. Și a doua zi consecutiv, rămân surprinsă. Aceeași vânzătoare îmi cere 15 lei, pe când cu doar o zi în urmă îmi ceruse 14 lei. Mă roade curiozitatea și o întreb dacă s-a scumpit ceva la ei peste noapte. Rămâne nedumerită. Atunci, observ că în această seară nu mi-a eliberat bonul de casă și o rog să-mi elibereze bonul. Se enervează, se face a căuta mouse-ul pentru calculator, trage cu ochiul la rândul creat în urma mea între timp, și, în final, îmi întinde bonul fără a se uita în ochii mei. Trag cu ochii peste el în timp ce aștept să-mi dea ceaiul – 10 lei prăjitura, 4 lei ceaiul și 1 leu pentru zahăr :D.

De mai mult de 10 ani eu și familia mea nu consumăm zahăr în formă ”pură”. Cumpărăm zahăr în casă doar când avem oaspeți.  Nu zic că dșoara vânzătoare trebuie să țină minte fiecare și ce consumă sau nu consumă (cu toate că eu trec zilnic pe acolo, cu excepția zilelor de weekend, și ar fi fost natural să țină minte că în ultimele luni nici nu-mi propunea zahăr pentru că știa că îl voi întoarce), dar ar fi putut întreba dacă am nevoie de el sau nu. Cert e că cu o seară înainte mă cunoștea la înfățișare ca client fidel al ”Gălbenuș”-ului, iar peste noapte m-a uitat. După ce i-am ”împrospătat” memoria într-un mod amabil dar cu un zâmbet pe care nu mi l-am putut abține, și-a reparat greșeala întorcându-mi 1 leu și punând zahărul unuia din urma mea. Coincidență sau nu? Să coste zahărul aparte la ”Gălbenuș” 1 leu? Și dacă da, e posibil să uiți omul peste noapte?

Sunt sigură că nu a fost o coincidență. 1 leu este un nimic, dar poate costa încrederea și poate cumpăra un vânzător. Acum, din principiu, nu mai stau la mesele ”Gălbenuș”-ului, iar dacă voi fi nevoită, nu voi consuma, iar dacă voi vrea atât de mult un ceai (prăjitură sunt sigură că nu o să mai vreau), voi ține în cont să menționez ”fără zahăr”. Sunt subtilități pe care poporul nostru încă nu le-a învățat – clientul nu se amăgește, cel puțin nu se amăgește fățis precum a-i dori să-l sfidezi (plăcere luată probabil de la rușii din RM), clientul se servește cu amabilitate și cu o astfel de atitudine care să-i fie ca o invitație indirectă pentru o ”dată viitoare”.

”Gălbenuș”-ul – cantină moldovnească.

Advertisements
Categories: Uncategorized
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: