Home > Uncategorized > Filat răspunde

Filat răspunde

După declarația de presă a lui Godea de ieri în care și-a anunțat candidatura individuală în cursa alegerilor locale, așteptam cu mult interes feedback-ul președintelui liberal democraților. Așa precum m-am așteptat, acesta nu a ezitat să apară, în stilul controversatului nostru prim-ministru.

Mi-au atras atenția în special 2 fraze din comunicatului Dlui Filat. În rest, consider că nu a spus nimic nou. Asta face să mă gândesc că omul ăsta, despre care atâtea se vehiculează, nu ne-a surprins încă prin nimic. Mi se asociază cu o tornadă – vezi cum ia tot ce atinge, le vezi pe toate zbuciumându-se și rotându-se în jurul a ceva, dar nu vezi acel ”ceva” ce le pune pe toate în mișcare.

În primul rând, chiar sunt curioasă – cine este păpușarul atât de des pomenit de Dl Filat?  Printre frazele întortocheate ale Dlui prim-ministru, am distins numele cu care, nu știu cum vouă, dar mie mi se asociază economia RM – Vlad Plahotniuc. Să fie ăsta un atac indirect la adresa Dlui Plahotniuc? Personal, nu prea sunt la curent cu careva activități ale PD-ului la moment. Chiar mi se pare că sunt foarte ocupați, ”lucrând”. Dar nu exclud nici faptul că ar putea pregăti atacuri în adresa Alianței, așa cum dă de înțeles Dl Filat. Aș vrea însă, ca Dl Filat să nu ne mai pună atâta să așteptăm, căci după mine am așteptat destul, și să ne scutească de toate manevrele astea spunându-ne la cine se referă, că poporul îmbătrânește și se face mai înțelept, și nu cred că asta i-ar conveni. Prea diplomat, Dle Filat.

Un alt lucru care m-a tulburat și m-a făcut să meditez din nou în privința orientării PLDM-ului a fost atingerea comuniștilor în declarațiile atât ale Dlui Godea, cât și ale Dlui Filat. Orice atac împotriva PLDM-ului, din perspectiva dlui Filat, este o victorie în plus comuniștilor, dar ce poate zice de atacurile sale împotriva colegilor de alianță? Pentru că, nu scapă nicio oportunitate de a arunca acuzații în dreapta și-n stânga la adresa lui Plahotniuc, și în special, al Dlui Chirtoacă. Ansamblul acestor acțiuni mi se asociază din ce în ce mai mult cu politica unui partid care a supt tot serul din țara noastră pe parcursul ultimului deceniu. Și poate de aia, nu m-a mirat să aud că și actualul prim-ministru preferă bărbații cu demnitate.

Închei cu motivul interesului meu în politică – oricât de mult vei ști, niciodată nu vei ști tot ce se întâmplă în partidele politice. Și chiar dacă sunt sigură că niciodată nu voi ajunge la capăt, sunt extrem de curioasă să văd până unde pot ajunge și ce e acolo. Deocamdată, mai privim și noi un teatru, până nu ni s-a acrit și de ăsta.

Advertisements
Categories: Uncategorized
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: